S.C.O.P sau Serviciul de Consiliere și Orientare Profesională este un departament dedicat exclusiv studenților universității noastre unde poți găsi persoane pregătite să te asculte și să te ajute să faci față provocărilor din viața ta de student.

De ce să treci pe la S.C.O.P.?

  • Să intri în contact cu psihologii universității în care vei petrece ceva timp de acum încolo
  • Să te cunoști mai bine și să te dezvolți personal
  • Să descoperi informații care te-ar putea ajuta în viața ta academică
  • Să conștientizezi importanța așteptărilor tale în privința vieții de student
  • Ai o problemă personală și ești pregătit să primești ajutor psihologic specializat
  • Vrei să îți dezvolți anumite abilități necesare în viața de student și chiar în viitoarea profesie (management al timpului, management al stresului, etc)
  • Ești interesat de o evaluare psihologică în ceea ce privește trăsăturile tale de personalitate și/sau anumite abilități
  • Pur și simplu ești CURIOS/OASĂ
  • Este cool să mergi la consiliere și vei avea parte de o interacțiune degajată cu cineva interesat de starea ta de bine

Oricare ar fi motivul, ești binevenit/ă la noi! Te așteptăm să ne contactezi cu încredere și deschidere!

Care sunt activitățile principale derulate?

Poți să beneficienzi GRATUIT de diferite servicii, cum ar fi:

  • Consiliere psihologică / psihoterapie individuală
  • Consiliere și orientare profesională individuală
  • Evaluare psihologică prin intermediul bateriei de teste CAS++
  • Poți să participi sau să propui teme pentru diferite activități de grup/ ateliere/ workshopuri

Membrii echipei departamanetului S.C.O.P

În cadrul departamentului S.C.O.P vei găsi două persoane vesele, entuziaste, deschise și dornice să te cunoască mai bine. În plus, seriozitatea, confidențialitatea și corectitudinea reprezintă valori importante ale profesiei unui psiholog.

Echipa noastră este formată din doi specialiști: psiholog, psihoterapeut  Ioana Monica Ciolan și psiholog, psihoterapeut Corina Dondaș.

Cum poți ajunge la S.C.O.P?

Și pentru că timpul este o resursă importantă pentru fiecare dintre noi, cel mai bine este să ne scrii un email, un sms sau chiar să ne suni ca să îți faci o programare să nu te suprapui cu alți colegi sau cu alte activități derulate. În general ne găsești de luni pînă vineri între 8 și 16, însă dacă programul nu îți permite să vii în acest interval orar, vom găsi o variantă potrivită pentru ambele părți.

 

Adresă și date de contact: